Inocența singură devine ignoranță. Inteligența singură se transforma în viclenie . Luate împreună , ele nu sunt nici ignoranță, nici viclenie , ci pur și simplu o receptivitate , o deschidere..o inimă capabilă să privească cu uimire chiar și cel mai nesemnificativ lucru. Iar omul care experimentează această stare de uimire, este , pentru mine..singura ființă cu adevărat religioasă. Prin intermediul acestei uimiri , el ajunge sa înțeleagă că existența nu este numai o materie ; este imposibil să fie astfel . Acest fapt nu reprezintă pentru el o simplă concluzie logica..nu este o banală credință , ci o experiență adevărata , unică. O experiență atât de frumoasă și tot odată misterioasă..
Existența nu este șireată . Existența este simplă , este inocență. Prin urmare , dacă o ființă este capabilă să păstreze aceste doua calitați împreună, inteligența si inocența nu mai are nevoie de nimic altceva. Aceste doua calități o vor conduce spre țelul ultim -> realizarea de sine !
